sâmbătă, 26 martie 2011

Chapter XIV-Where dreams come to an end

Din perspectiva Anastasiei

In ziua urmatoare ne-am trezit mult mai bine dispusi. Il interogasem destul in seara precedenta pentru a mai continua. Nu-mi placea sa fiu stresanta.

Ne-am pregatit pentru a merge la schi, dar nu inainte de a ne fi servit micul dejun in apartament. Am preferat sa beau doar o cafea impreuna cu niste biscuiti. Mi-am luat o capa mai groasa pe mine pentru a iesi pe balcon. Era o priveliste superba. Mi-am lasat iubitul sa manace linistit in timp ce am profitat de timp pentru a zari cateva repere din statiune. Auzisem de multa vreme ca Banff-ul era magnific, dar nu credeam ca totul se ridica la masura asteptarilor. Puteam observa patinoarul si partiile de schi. De altfel se realizau si drumetii cu sanii trase de cai. Abia asteptam sa incerc tot ce era posibil.

Am intrat in camera, iar Ian era deja echipat. Mi-am luat si eu costumul si am coborat. Aveam fix 5 ore pana la sedinta foto. Inca eram foarte stricta in ceea ce privea munca mea.

Cum era de asteptat in holul hotelului se aflau paparazzi, care bineinteles ca nu puteau sa lipseasca. S-au ingramadit in jurul nostru, dar bodyguarzii lui Ian incercau sa-si faca treaba.

-Face-ti loc!am strigat.

Ian ma privea cu uimire.M-am postat in fata unei camere de luat vederi si am inceput sa vorbesc.

-Va da interviuri dupa sedinta foto programata astazi. Daca aveti intrebari pastrati-le pana atunci. Ne vedem in sala de conferinte la ora 16:00. Acum va rugam sa ne scuzati, avem ceva lucruri de rezolvat.

Am dat sa plec cand am auzit o voce din multime.

-Dumneavoastra cine sunteti? Nu v-am mai vazut pana acum.

As fi vrut sa le strig in fata ca sunt iubita lui, dar m-am oprit la timp, iar Ian nu a scos un cuvant de teama sa nu ma supar din nou.

-Sunt asistentul personal al domnului Somerhalder. Atat va pot preciza. La revedere.

L-am tras de mana discret fara a-mi fi observat gestul, dar am fost opriti de impresarul lui Ian la iesirea din hotel.

-Domnisoara Ryan, nu cred ca v-am autorizat sa realizati comunicate de presa. Sunteti aici sa va asigurati ca Ian respecta programul creat intradevar de dumneata, dar aprobat de MINE.

A tinut mortis sa-mi strige ultimul cuvant. O luasem intradevar inainte cu hotararile, dar facusem asta doar pentru a nu mai fi urmariti de mass media. Am deschis gura sa ma apar, dar Ian mi-a luat-o inainte.

-Lao, ia-o mai moale cu treaba asta! Se vedea ca era incruntat.

-Ian nu ma contrazice! Eu am angajat-o, nu tu. Trebuie sa-si respecte atributiile si sa-si vada de lungul nasului.

Incepusem sa ma enervez asa ca am oftat inainte sa spun vreo prostie.

-Lao, am spus sa incetezi!

Vocea grava si tonul ridicat m-a facut si pe mine sa tresar, apoi pe acel grasut ingamfat.

-Avand in vedere ca esti impresarul meu de atatia ani o sa trec cu vederea foarte usor acest incident. Iar pentru cunostiinta ta generala, Anastasia este iubita mea si lucreaza pentru mine doar pentru ca isi doreste asta. Ceea ce decide ea o sa fie luat in considerare ca si cum ar fi fost propria mea idee. A facut foarte bine cu acele persoane pentru a nu ne mai deranja. Am nevoie de relaxare.

-Poftim???!!! Ian tu te auzi macar? Iubita ta-o studenta la jurnalism, care nu are nici cea mai mica legatura cu figurile publice! O fata de rand!

Vorbele lui ma faceau sa ma simt incomod, ca si cum nu l-as merita.

-Anastasia face cat toate vedetele la un loc, ai inteles? Si faptul ca te-am tratat pana acum ca un prieten nu ma va face sa nu-mi schimb atitudinea in cazul in care nu incetezi. Cere-ti scuze!

Il vedeam ca se eschiveazasi ca ii era greu sa faca un asemenea gest asa ca am interevenit. Nu-mi serveau cu nimic niste scuze false.

-Nu e nevoie. Lao(imi permiteam sa il tutuiesc pentru ceea ce facuse), nu face nimic. Stiu ca probabil iti doresti altceva pentru Ian, dar oricum nu mi-am propus ca toate acestea sa fie publice.

-Macar atat…a ingaimat, lucru ce l-a facut pe Ian sa se enerveze.

L-am strans de mana pentru a se calma si a intelege ca nu-mi doream sa continue.

Am plecat pentru a merge sa schiem. Habar nu aveam cum asa ca mi-a propus sa imi angajeze un monitor care sa ma invete. Dar mi-a suras mai mult ideea de a ma invata chiar el.

In acest fel l-am facut sa rada de stangaciile mele. Si-a dat drumul pe partie pentru a-mi arata cum se face, dar in urma lui a mai plecat o domnisoara care se afla probabil in aceeasi postura ca a mea pentru ca incepuse sa tipe „Da-te! Sau mai bine opreste-ma!”. Am zambit, caci se indrepta cu viteza catre Ian care nu stia daca sa se dea la o parte din calea ei sau sa o ajute. Biineinteles ca a ales cea de-a doua varianta si a prins-o, dar din cauza vitezei s-au rostogolit amandoi. Tipa cazuse peste el. Deodata mi s-a trezit la viata acel sentiment de gelozie asa ca am coborat cat de repede am putut pentru a o ridica de pe el. Stiam ca se descurca si singur, dar vroiam sa ma asigur ca ea va afla al cui este.

-Esti bine?a intrebat-o, dandu-si ochelarii jos.

Femeii nu i se vedea prea bine fata pentru ca aveam si fular pe langa ochelarii de schi, dar am sesizat un „da” din partea ei.

A ajutat-o sa se ridice in timp ce asteptam sa il scutur de zapada.

-Sunteti bine?am intrebat facandu-mi mai multe griji pentru Ian.

-Da, scumpo!mi-a confirmat.

Nu ezitase sa ma alinte de fata cu ea, lucru destul de imbucurator.

In cele din urma si-a desfacut tot ce avea de protectie pe fata si am observat ca era blonda.

Fata lui Ian se albise, lucru ce ma ingrijora. M-am uitat din nou la ea, ceva mai atent si am inghitit in sec.

-Tyanna?!a articulat Ian.

Din perspectiva lui Ian

Ramansesem ca o statuie de piatra, iar Anastasia se uita la mine neintelegand. Nu-mi venea sa cred ca o aveam din nou in fata mea pe prima femeie pe care o iubisem. Nu se schimbase mai deloc, iar asta ma ingrijora.

M-am uitat pret de cateva clipe la cele doua. Erau atat de diferite…

-Chiar daca nu o sa crezi, ma bucur sa te vad! A spus Tyanna zambind.

Am dat din cap crezand ca sunt intr-un cosmar sau poate vis. Nu stiam ce sa cred. Capul incepuse sa ma doara si privirile celor doua ma terminau. Nu vroiam sa fac nimic gresit asa ca m-am intors cu spatele si am dat sa plec. Oare ce credea Anastasia? Nu stiam nici macar daca sa o strig sa ma urmeze sau sa ramana acolo. Cert era ca in acel moment mi-as fi dorit sa fiu Damon si sa fug cat pot de repede.

Deodata am auzit vocea Anastasiei, realizand ca nu se miscase de acolo.

-Oh serios? Tyanna?

M-am oprit sesizand ironia din glasul ei. Dar am pornit din nou indreptandu-ma catre hotel.

-De ce dracului pleci?a mai strigat o data. Ian!

Am trantit usa in urma mea la camera. M-am eliberat de acel costum si m-am asezat pe un folotiu. Mi-am sprijinit capul in maini. Pentru prima oara nu stiam ce sa fac, cum sa ma comport.

Nu a durat mult pana cand am auzit usa deschizandu-se. Era Anastasia si ma privea dezamagita.

-Nu ai de gand sa spui nimic? Nici macar sa imi explici de ce m-ai lasat acolo? Te asteptai cumva sa o scot la o cafea pe ex-prietena ta, Tyanna sau care-i treaba? Spune ceva! A strigat trantindu-si ochelarii pe jos.

-Anastasia…-am inghitit in sec- nu stiu ce sa zic.

-Mi-ai promis, Ian, mi-ai promis! Incepuse sa planga.

Nu vroiam sa stiu ca asta cauzasem eu.

-La dracu!Ce ti-am promis?am strigat dand un picior fotoliului. M-am indreptat catre ea, incercand sa o iau in brate, sa o calmez. Nu vroiam sa o fac sa sufere.

-Nici macar asta nu-ti amintesti. Ia mana de pe mine! Mi-ai spus ca face parte din trecutul tau si ca nu o sa mai vina de acolo niciodata!

-Ti-am spus un adevar!am ripostat.

-Minti! E aici, iar pe tine te-a tulburat. Vad asta in ochii tai! Ti-am vazut reactia cand ti-ai dat seama ca era ea.

-Anastasia, nu aveam nici cea mai vaga idee ca o sa fie aici! Nu am vazut-o de atata timp si stii bine! Pur si simplu faptul ca a fost o persoana importanta in viata mea ma face sa fiu confuz.

-A fost, iar eu sunt! Sau cel putin asa obisnuiam sa cred.

-Nu spune prostii! Stii ca te iubesc!

-Nu sunt sigura de asta, a spus printre lacrimi.

Am strans-o fara voia ei in brate. S-a zbatut, dupa care i-am dat drumul alunecand amandoi pe covor. S-a calmat, stergandu-si lacrimile.

-Clarifica-ti sentimentele, mi-a spus serioasa. Intre timp eu voi fi ocupata sa-mi mut hainele in alta camera.

Ma durea sa stiu ca incerca sa ma indeparteze, dar probabil avea dreptate.

-A si inca ceva! Scumpa ta Tyanna a tinut sa-mi dea nr. ei de telefon. Poate te intereseaza…-a continuat, aruncandu-mi o carte de vizita pe covor.

In momentul in care a trantit usa, am tresarit dar nu din cauza zgomotului ci din cauza cuvintelor ei care imi rasunau in minte, ca un ecou.

Din perspectiva Anastasiei

Ma simteam groaznic, iar faptul ca acea tipa indraznise sa se uite ciudat la mine si apoi sa ma roage sa-i dau cartea ei de vizita lui Ian ma enervase la culme. De ce trebuia sa apara in acele momente atat de frumoase. Dar intr-un fel probabil era mai bine asa scapam de orice dubiu cu privire la sentimentele lui Ian pentru ea.

Am coborat sa iau inapoi acea camera care fusese rezervata pentru mine la inceput si l-am zarit pe Lao stand la cafenea cu Tyanna. Cu siguranta se cunoasteau, dar ceea ce mi se paruse ciudat era faptul ca radeau de mama focului. Se simpatizau.

Atunci mi-am adus aminte de vorbele impresarului, cum ca nu l-as merita pe Ian. Probabil avea dreptate si poate ca ea era mult mai potrivita pentru el.

Mi-am luat totusi inima in dinti si m-am indreptat catre ei. Eram tare curioasa ce discutau, dar s-au oprit la timp pentru ca Lao si-a schimbat mimica fetei in momentul in care m-a vazut. I-am putut citi pe buze un „oh perfect”, dupa care si-a dat ochii peste cap. Acel gest a facut-o pe Tyanna sa se intoarca pentru a vedea despre ce era vorba.

-Aaa buna!mi-a spus zambind. Tare as fi vrut ca eu sa fi avut starea ei de spirit de atunci.

-Buna!am raspuns sec.

-N-am avut inca placerea pentru ca ai plecat foarte grabita mai devreme.

-Anastasia, am raspuns scurt.

-Tya…

-Stiu cine esti!am continuat. Ian mi-a vorbit despre tine.

-Ia un loc!m-a indemnat. Ce ciudat! Mie nu mi-a pomenit niciodata de tine.

-As prefera sa vorbim intre patru ochi. Ne scuzi o clipa?am intrebat uitandu-ma catre Lao.

-O nu va faceti griji si asa am ceva treaba. Vorbim, scumpo! Si a pupat-o scurt pe obraz.

Aceasta i-a raspund aproband din cap.

-Revenind la discutie, nici nu aveam cum sa-ti povesteasca despre mine pentru ca nu ma cunostea atunci cand v-ati intalnit voi, acum mult mult timp in urma.

Am tinut sa accentuez indelunga vreme in care nu se vazusera.

-O dar nu a fost chiar atat de mult de cand nu l-am vazut. Ultima oara a fost la o Cosmopolitan Magazine’s Fun Fearless Males Party.

Am incremenit. De ce ma mintise? Picasem de proasta si asta ma facea din ce in ce mai dezamagita.

A vazut ca nu ziceam nimic asa ca a continuat.

-Imi pare rau pentru ca nu am stiut ca sunteti impreuna, altfel nu-ti mai dadeam nr. meu sa i-l dai. Si eu as fi geloasa in locul tau. A dar stai ca de fapt chiar am fost in locul tau.

A zambit incercand sa para inocenta, iar eu i-am zambit la fel de fals.

In urmatorul moment l-am zarit pe Ian indreptandu-se catre noi. Ne-a privit uimit, dupa care a dat sa spuna ceva, dar l-am oprit.

-De ce nu mi-ai spus ca te-ai intalnit cu Tyanna la petrecerea Cosmopolitan?

-Poftim?! A intrebat confuz.. Ori juca extraordinar de bine ori era nedumerit de-a dreptul.

Am ridicat din spranceana, dandu-i de inteles ca nu-l cred.

-Hey, Anastasia!ne-a intrerupt Tyanna. Stai putin ca ai inteles gresit. Eu am spus ca EU nu l-am mai vazut de atunci. Sunt aproape sigura ca nici nu stia ca am fost acolo. Nu m-a vazut si nici nu am discutat. Speram sa prind un moment nu chiar asa de public pentru a vorbi.

Am rasuflat usurata in sinea mea.

-Aha. Ok atunci, va las sa discutati.

M-am ridicat pentru a pleca, dar Ian m-am prins de mana.

-Anastasia?

Privirea lui sugera un „imi pare rau” asa ca am simtit nevoia sa-i soptesc „sunt bine”, desi clar nu eram.


21 de comentarii:

  1. asa de repede?
    :X:X
    foarte frumos.cum dracu a mai aparut si tyanna?:(

    RăspundețiȘtergere
  2. Da asa repede pentru ca am promis 2 capitole in saptamana asta.
    Din imaginatia mea a parut Tyanna:)).

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt in extaz:))Ador aceasta noua intorsatura.Mai vreaaau...:(.Spor la scris.Kisses.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc dar cred ca e de ajuns pentru saptamana asta:)).

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Super capitol.Esti mega extra grozava.
    Sper ca iubirea lor sa fie mai puternica decat incercarile unora de ai desparti.
    Spor la scris in continuare.
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
  6. Vai dar ce complimente :">! Multumesc!

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. woooooooooooooooooooooooow mai posteaza plssss

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamnee deci daca citeam mai multa drama jur ca imi venea sa plang!:((Urasc cand se cearta!Dar,cum am zis si intr-un comentariu anterior nu exista cuplu fara cearta.Oricum o sa se rezolve problema...Iubirea mereu invinge :x...De-ar fi asa....:))Macar in povesti sa se termine asa...:D
    Tyanna asta ma cam enerveaza...Chiar incearca sa ii desparta :(Da stiu ca nu o sa reuseasca pentru ca iubirea lor e mai puternica decat invidia ei :x:x
    Si cat despre capitol,l-ai postat foarte repede...Eu ziceam prima data cand l-am citit ca ai gresit data =)) (L-am citit dimineata asta,n-am mai apucat sa vad aseara :) )
    Spor la scris in continoare si sper sa nu te acapareze timpul:(Ca imi place asa de mult povesteaaa....Abia astept capitolul viitor :*
    Te pooop :*dulce dulce dulce:*
    A si app inca ceva ma enerveaza si impresarul,Lao arr :)).
    Gata mai las si pe altii sa comenteze ...pup dulce :*

    RăspundețiȘtergere
  9. Ok ;)) pupici si din partea mea >:D<.

    RăspundețiȘtergere
  10. app voiam sa te intreb,daca nu te superi...cati ani ai?

    RăspundețiȘtergere
  11. Mi-am imaginat....Mersimult ca mi-ai raspuns :*

    RăspundețiȘtergere
  12. Ma asteptam sa apara Tyanna ,dar nu asa repede. Mi se pare firesc ca Ian sa aiba dubii, sa nu fie sigur pe el in preajma ei. Totusi, indiferent de modul in care si-au incheiat relatia, au fost impreuna o perioada lunga de timp, a iubit-o, urmau sa se casatoreasca. In schimb, pe Anastasia o cunoaste de cat..? Cateva zile. E evident ca nu poate fi comparat ce simte pentru ea cu ce a simtit odata pentru "Monkey".
    Nu sunt asa sigura ca aparitia ei a fost "pura coincidenta", sau impresarul lui Ian, cu care ea pare sa se inteleaga foarte bine, n-are vreun amestec. El nu a placut-o pe A., deci ar fi un plan bun sa o readuca in viata lui Ian pe cea pe care a iubit-o atat de mult candva.
    Daca Anastasia ar fi destul de matura, ar intelege ca aceasta discutie intre cei doi este necesara, pentru a-si clarifica el sentimentele, nu ar vrea "Totul sau nimic" de la Ian pentru ca inca e mult prea devreme, si ar face tot posibilul sa ramana alaturi de el, sa nu se lase orbita de furie, gelozie, sau orgoliu. Totusi, imi vine destul de greu sa cred ca va face asta.
    Vom vedea in urmatorul capitol.

    Mult spor!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu sunt curioasa daca ea se va intoarce la apartamentul ei curand, pentru ca Justin nu cred ca a stat degeaba. Or fi lucrurile frumoase la suprafata, dar subconstientul lucreaza. Si ca sa fie si mai nasol, lucreaza impotriva noastra.

    Scuze ca nu am mai lasat un comentariu de atatea zile, dar am avut cele mai proaste saptamani din istoria anilor mei de scoala. Niciodata nu am invatat atat de mult ca acum, plus saptamana asta cand mai am inca vreo 4 lucrari si ceva ascultari. S-au pus toti sa ne asculte!!!

    Zilele trecute citeam intr-o revista despre Ian Somerhalder si Nina Dobrev. Pana acum nu m-a tentat niciodata serialul cu vampiri in care joaca, de fat, nici nu stiam mare lucru. Plus ca eu tot confundam The Vampire Diaries cu Casa Noptii. Asa ca din prea multa plictiseala de invatat am dat un download la primul sezon al TVD. Ieri am vazut primele 8 episoade, pur si simplu nu ma mai puteam oprii, sunt superbe. Mult superioare seriei si filmelor Twillight. Cel care-l interpreteaza pe Stefan pare genul de tip care joaca fotbal american intr-unul din filmele americane din 2000. Pare baiatul rau. Si nu pare vampir. Damon pe de alta parte...am tot salivat uitandu-ma la el. Daca as avea timp m-as uita la tot sezonul. A...cate sezoane sunt?:D


    Revenind la povestea ta...acum inteleg si eu ce a facut-o pe Anastasia sa fie atat de repede atrasa de el. Eu, desi vazusem atatea poze cu Ian, tot mi-l imaginam altfel. In orice caz, ador ador ador.
    Dar parca vreau niste momente cum era pana acum doua capitole. A, capitolul anterior. Mamma-mia =))
    A fost geniall, urmeaza o ciocolata calda si o povestire a amintirilor?:X


    In legatura cu cartea mea, maine merg la editor, tine-mi pumnii. Scuze ca n-am mai dat pe aici de mult, am fost total ametita...ca si acum, merg sa dorm putin.

    xoxo,miku

    RăspundețiȘtergere
  14. The Vampire Diaries are 2 sezoane. La al doilea sezon inca e in productie, sunt aparute vreo 15- 16 ep parca.

    RăspundețiȘtergere
  15. @Miku Chiar ma bucur ca iti place TVD. E absolut superb si iti impartasesc opinia legata de superioritatea fata de Twilight. Sa ma gandesc cum sa o continui (povestea) si ms ca ti-ai facut timp sa citesti. Bafta multa maine! :*

    @Krisz Sper sa pot pune azi urmatorul capitol si problema este ca Anastasia are 19 ani si nu e mai deloc experimentata:-s. Nu cred ca o sa inteleaga treaba cu Tyanna asa cum ar trebui si pe deasupra o sa aiba loc niste confuzii de sentimente si gesturi. Incerc sa fac totul cat mai interactiv pentru ca pe mine sincer povestile incontinuu fericite ma plictisesc:(.

    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  16. Stiu ca nu e matura, tocmai de aceea am zis "daca ar fi destul de matura" , si ca nu cred ca va reactiona prea rational. si e firesc, e foarte tanara si impulsiva.
    nici pe mn nu ma pasioneaza povestile incontinuu fericite, din contra. mereu am citit fic-uri complexe si personajelor mele din fic-uri de asemenea, le-am complicat mereu existenta :))

    un capitol nou ar fi cel mai frumos cadou de inceput de saptamana. astept cu nerabdare! :*:*

    RăspundețiȘtergere
  17. n-ai mai postat aseara capitolul. am dat refesh-uri pana pe la 1 jumatate noaptea :)) azi crezi ca reusesti ? pupici :*:*

    RăspundețiȘtergere
  18. Am scris la el, dar nu l-am terminat:-s.
    Mai am de continuat:*.

    RăspundețiȘtergere