duminică, 20 februarie 2011

Chapter II-Madness and ecstasy

Am ramas contrariata, dar am tresarit cand mi-a sunat telefonul.
-Da, Ebony?
-Anastasia, ne intoarcem in NY.
-Poftim? Dar nu am apucat…
-Nici eu. Dar am aflat ca maine sunt invitati la o petrecere mai multi actori si regizori, iar tata ne poate face rost de permis de intrare. Acolo vom gasi cu siguranta pe cineva.
-Mi se pare grozav, dar eu ma gandeam la Paul Wesley sau pe undeva pe acolo.
-Nu-ti face grji si echipa TVD va fi acolo.
Ooo, TVD insemna The Vampire Diaries. Atunci am inteles acea prescurtare de pe cabine.
-Ah perfect.

Am luat primul avion catre New York si cum am ajuns am si plecat la cumparaturi cu Ebony. Trebuia sa arat cat mai bine la acel eveniment. Mi-a trecut prin cap ba chiar sa o sun pe Natalia, dar m-am razgandit caci eram curioasa sa vad cum se descurca fara mine.

In ziua urmatoare nu m-am gandit decat la cum aveam eu de gand sa-l conving pe Ian( pentru ca la el imi statea mintea) sa-mi acorde acel interviu. Intr-un final am decis sa apelez la o metoda nu tocmai corecta- sa il seduc. Nici macar nu stiam daca ma pricepeam la asta, dar merita sa incerc. Mai aveam 2 ore la dispozitie sa fiu gata si m-am decis in ultimul moment sa merg cu masina mea. Am mers pe principiul „little black dress” asa ca am ales una ca atare, lasandu-mi parul gen „ wild curls”.
Speram sa functioneze planul meu. Am trecut sa o iau si pe Ebony care a preferat sa mearga cu masina mea, admirandu-i stilul ca intotdeauna-o rochie ceva mai cuminte si light.
In momentul in care am ajuns, am putut observa pana si un mini covor rosu si o multitudine de paparazzi. Ma simteam ca in spotul Carolinei Herrera in care isi promova noul parfum 212 VIP. Era o senzatie chiar foarte placuta, dar comportamentul chiar trebuia sa fie adecvat. Natalia in acel loc ar fi fost un contrast prea vizibil.
Am pasit ferm impreuna cu Ebony, zambind. Am intrat in acea sala ce semana cu un casino de lux. Era o tema chiar interesanta, sa te servesti cu o cupa de sampanie dintr-o ruleta uriasa. Am inceput sa-l caut cu privirea pe Ian, desi stiam sigur ca nu puteam sa-l gasesc decat daca ma plimbam printre acele decoruri si persoane. Din fericire, desi mai tarziu aveam sa cred ca fusese o mare dezamagire, m-a gasit el primul.
-Ma urmaresti cumva?
Imi soptise la ureche si se afla in spatele meu. Am vrut sa ma intorc pentru a-i confirma prezenta, dar vocea lui imi era de ajuns. Am ramas in aceeasi pozitie, dar m-am indepartat. Voiam sa vad daca acea metoda functiona: Respingere=Atractie.
Incepusem sa cred ca dadusem gres, dar in acel amoment a aparut in fata mea ca din senin. Era imbracat intr-un costum negru ce ii evidentia liniile corpului, iar in mana tinea cam strans un pahar de whiskey cu gheata. Parea relaxat, dar simteam tensiunea dintre noi doi.
-Chiar crezi ca poti scapa asa de usor?
-La ce te referi? Incercam sa pretind ca nu stiam ce avea de gand sa zica.
-Stii foarte bine. Mai intai pe platouri, acum aici. Ce urmaresti?
-Intotdeauna esti asa sceptic?
-In majoritatea timpului. Dar sa nu vorbim despre mine.
Zambea diabolic, poate chiar pervers. Incerca sa ma manipuleze cu privirea sa absolut incredibila.
-Cine incearca acum sa urmareasca ceva? Am intrebat crezand ca stiu ce fac.
-Si cine devinde acum sceptic?
Damn! Chiar stia sa joace cuvintele si imi folosea propriile arme impotriva mea.
Am zambit incercand sa ies din acea situatie in care nu aveam ce sa raspund.
-Faci progrese.
-In ce sens?
-Cel putin acum nu ma pui la zid, incercand sa ma faci sa marturisesc ca am un aparat ascuns in sutien.
Radea, iar eu ma simteam amuzanta.
-N-am zis niciodata asa ceva.Dar marturisindu-ti un secret, acum chiar ma abtin sa nu fac acelasi lucru.
-De ce? Ti-e teama ca autocontrolul tau va da gres si iti vei dori sa faci ceva mai mult?
Discutia noastra devenise intriganta si la un nivel nu tocmai artagos ca data trecuta.
-Cum ar fi? A spus asta ridicand din spranceana sugestiv.
-Sa ma saruti.
Am spus-o si chiar imi doream sa nu ma rosesc in acel moment. Nu mai facusem niciodata asa ceva.
I-am observat atent reactiile si parea ca se gandeste. Nu mi-a raspuns cu nicio replica acida si avea o mimica destul de inexpresiva. In schimb s-a apropiat de mine si asta mi-a trezit uimirea, facandu-mi corpul sa fie strabatut de integi fiori de caldura. Si la dracu! Nu bausem decat o gura de sampanie. Am incercat sa nu ma pierd cu firea.
S-a apropiat de buzele mele, dar a ramas la o distanta de cativa centimetri. Zambea.
-Ceva de genul asta? M-a intrebat inca privindu-ma in ochi.
-Mda, am spus parca nemiscata de pozitia lui.
-Mai vrei interviul ala?
-Da! m-am grabit sa raspund, crezand ca avea sa accepte.
-O sa-l ai.
-Cand? Am intrebat curioasa si oarecum multumita.
-Niciodata.
L-as fi plesnit zdravan, dar avea noroc ca ne aflam unde ne aflam. M-am abtinut, incercand sa-mi infrang reactiile. Am inceput sa rad copios. Se citea uimire pe fata lui.
-Chiar m-ai crezut, nu?
Am banuit ca atitudinea mea i-ar fi inchis gura, dar m-am inselat vizibil.
-Desigur. Zambea ca si cum nu ar fi crezut nicio iota din ce inventasem. Ok, probabil nimeni nu m-ar fi crezut, dar macar incercasem.
S-a indepartat de mine in timp ce un chelner il servea cu un nou pahar de whiskey. As fi vrut sa-l urmez, dar m-am hotarat sa nu o fac.
M-am asezat in cele din urma la bar, unde am vazut-o pe Ebony scriind un mesaj.
-Hei!
-O Anastasia. Nu o sa-ti vina sa crezi!
-Ce? Am spus inca dezamagita dupa infrangerea de care avusesm parte.
-Paul a fost de acord sa-i iau un interviu maine. Au o mini vacanta de o saptamana si maine ne intalnim de dimineata.
-Care Paul? Am intrebat ingrozita, caci speram sa nu fie cel pe care ma bazasem eu ca un plan de rezerva.
-Wesley.
-Nu pot sa cred Ebony. Nu ti-am spus ca eu voiam sa-i iau interviu?
-Ba da, dar am discutat cu el si mi-a zis ca Ian era hotarat sa ti-l dea tie. Se pare ca tatal meu le-a explicat care e treaba cu noi si au fost de acord. Si in plus te-am vazut discutand cu el mai devreme.
Firar! Pe langa faptul ca infumuratul de Ian isi batuse joc de mine cu intrebarile despre scopul meu in jurul lui, ramansesem si fara interviu.
-Anastasia, ce s-a intamplat? Nu ti-a zis nimic despre asta?
M-am intors sa-i spun toata povestea lui Ebony, dar am zarit un poster imens pe unul din peretii acelei incaperi. Facea reclama la ceva probabil, dar peste tot scria cuvantul „kidnap”(rapire). Atunci eu eram cea care zambea diabolic.
-A ba da. Am vrut doar sa vad ce zici. Scuze, trebuie sa plec pana la masina. Mi-am uitat telefonul.
-Okkk, a spus neintelegand comportamentul meu.
Am iesit in speranta de a gasi ceea ce cautam in portiera de la masina. Cum parintii mei erau doctori ma aprovizionasera cu toate medicamentele posibile, printre care si somnifere. Chiar mi se pareau a fi niste porcarii, dar acum aveam nevoie de ele si chiar le eram recunoscatoare.
Dupa ce le-am gasit, am luat doua nevrand sa exagerez , dar nici sa fie o cantitate prea mica si sa nu-si faca efectul. Observasem mai devreme ca ii placea whiskey-ul asa ca am luat un pahar, dizolvand pastilele in el. M-am plimbat pana cand l-am zarit vorbind cu Candice Acola( Caroline din TVD). Zambeam in sinea pentru ceea ce urma. Eram pe cale sa imi ating scopul sau sa realizez un mare dezastru. Speram sa fie vorba despre prima varianta.
-Ian! L-am strigat, facandu-l sa se intoarca brusc.
-Te-ai razgandit? M-a intrebat zambind.
-Uite, imi pare rau pentru ce s-a intamplat. Ti-am adus un pahar. Vrei sa ciocnesti cu mine?
Si-a cerut scuze lui Candice, care se uita la mine ca si cum ar fi zis „tu de unde dracu ai iesit?”. Ne-am indreptat ceva mai departe. Era din ce in ce mai perfect.
-Cum te cheama? M-a intrebat ceva mai normal.
-Anastasia.
-Frumos nume.
-Crezi? I-am intins paharul.
-Multumesc, dar cred ca am baut destul.
Ok. Mai tineti minte cand am zis ca era perfect? Rectific: aproape perfect.
-Ma refuzi? Am spus usor ofensata.
-Nu e vorba de asta, dar…
-Nu cred ca in vreo discutie de-a noastra a avut loc vreun „dar”, am continuat stapana pe situatie.
-Ok. A acceptat in cele din urma.
-Pana la fund! Am exclamat ducand la gura paharul meu de sampanie din care nu bausem decat un sfert.
Ne priveam in ochi, parca simtind cum i se prelinge pe gat acea bautura tare si rece.
Am pus paharele pe tava unui ospatar.
-Ian, vrei sa ma insotesti pana undeva?
-Pana unde?
-Ai incredere in mine, am spus serioasa.
-Merg doar din pura curiozitate, nu din incredere.
Pana la urma chiar nu era usor de convins. Speram doar sa nu il apuce somnul mai devreme decat calculasem.
L-am dus aproape de masina mea, fara ca altcineva sa ne vada. Dar spre nefericirea mea si-a dat seama oarecum de planul meu.
-Anastasia, ma simt foarte obosit. Mi-e…somn. Ce mi-ai pus in…
-O Dumnezeule! Am strigat in timp ce ma indreptam sa-l prind pentru a nu se lovi. Nu-l mai tineau picioarele.
L-am tarat pana in masina pentru ca nu aveam nicio sansa sa-l sustin singura. Nu era chiar de tot adormit pentru ca inca mai balmajea ceva.
Am rasuflat usurata in momentul in care am ajuns la volan. Am condus cat de repede am putut.

In momentul in care am ajuns l-am rugat pe portarul blocului sa ma ajute sa-l urc.
-John, e beat si nu puteam sa-l las asa la petrecere.
-Nicio problema domnisoara.

In timp ce l-a asezat pe canapeaua din salon i-am trimis un mesaj lui Ebony.
„Eu am plecat pentru ca sunt obosita. Te-am cautat sa-ti zic, dar nu te-am vazut prin apropiere. Vorbim. A si inca ceva: multumesc!”
Dupa ce i-am multumit si lui John pentru ajutor, am rasuflat usurata. L-am facut mai comod, descaltandu-l si dandu-i cravata si sacoul jos. L-am acoperit si am ramas cateva secunde uitandu-ma la el. Arata ca un ingeras. Cine si-ar fi imaginat ca poate fi un asa demon cand e treaz? I-am luat telefonul si pe al meu si le-am ascuns sub perna mea din dormitor. De asemenea am incuiat usa. Nu voiam sa risc si sa se trezeasca in dimineata urmatoare inaintea mea.
Mi-am facut un dus si m-am bagat la somn. Eram obosita, iar eu inca nu asimilasem toate nebuniile pe care le facusem. Stiam ca in dimineata urmatoare o sa regret, dar m-am multumit ca macar o data sa actionez fara sa gandesc si in plus destinul contribuise la ideile mele. Afisul era de vina. Am zambit, gandindu-ma la Dumnezeu si Lucifer jucandu-se cu noi, ca cu niste papusi.


In momentul in care m-am trezit am vazut o pereche de ochi care ma privea. Inima incepuse sa accelereze, iar eu nu stiam daca sa ma trezesc sau sa inchid ochii la loc,prefacandu-ma ca inca mai dorm , desi stiam ca nu as fi facut decat sa trag de timp.
-Ce faci? L-am intrebat inofensiv.
-Morning sunshine!
Mi-a spus asta zambind, lucru ce ma facea sa cred ca ceva nu era in regula.
-Am pregatit micul dejun: omleta si suc de portocale. As fi adus si ziarul, dar din pacate sunt tinut PRIZONIER! Incepuse sa devina incruntat si clar era ironic. Am zambit copilareste, caci intradevar ma amuza faptul ca era nervos.
-Asa se pare, am continuat intrigandu-l.
-Asa se pare? Atat ai de spus? Nu, stai! Sa recapitulam. Pe langa faptul ca nu am nici cea mai vaga idee despre cum am ajuns aici sau ce inseamna „aici” pentru ca nu mai stiu nici daca mai sunt in America, nu-mi gasesc telefonul, nici pe al tau, iar laptop-ul are parola. Ca sa nu mai vorbesc despre usa incuiata. As fi iesit pe geam sa strig, dar nu am chef de alte aparitii in presa. Acum e randul tau. Continua.
-Ce sa continui?
-Ai putea incepe prin a-ti cere scuze, a-mi da drumul si a specifica ca nu o sa mai faci asta niciodata. Desi la cat de sceptic sunt acum in privinta asta nu te-as crede.
Am inceput sa rad.
-Te amuza?m-a intrebat serios.
-Da, am raspuns sincer. Ok. Gata ma calmez. Uite cum sta treaba. Ma duc, fac un dus. Daca vrei poti face si tu unul.
Si-a dat ochii peste cap, dar nu m-a intrerupt.
-Fac ceva de mancare si apoi discutam termenii negocierii. De acord?
-Eu inca cred ca glumesti.
-Chiar deloc. Spune-mi esti de acord sau nu? De fapt stai putin. Tu esti prizonierul si faci exact asa cum zic eu.
-Ma uimesti. Am filmari. O sa inceapa sa-si faca griji. Chiar crezi ca o sa te poti juca asa?
-A de fapt da. Chiar cred asta pentru ca stiu ca aveti o vacanta de o saptamana. Asa ca ori colaborezi ori ramai aici irosindu-ti timpul destinat relaxarii?
-Firar…a mai bombanit ceva apoi, dar nu am reusit sa inteleg desi parea a fi o injuratura.
Am intrat la dus luandu-mi telefonul. Era ceva la care nu ma gandisem si chiar trebuia sa rezolv asta. Am sunat-o pe Natalia.
-Da…? A raspuns vizibil somnoroasa.
-Natalia, sunt Anastasia.
-Da, mi-am dat seama imediat din momentul in care am vazut „Anastasia va apeleaza”.
-Ok ok. Auzi vrei sa te revansezi pentru faptul ca m-ai suparat?
-Dupa ce ca ai plecat in LA fara mine, vrei sa ma mai si revansez? Asta e chiar o pedeapsa.
-Hai serios acum. Imi faci o favoare?
-Ce favoare?
-Vreau sa te duci si sa cumperi niste haine barbatesti: tricouri, camasi, blugi. Vezi tu.
-Ai innebunit de tot? Ce faci cu ele? Dar stai ca e duminica. Unde esti?
-LA, inca nu m-am intors.
-Si ce vrei sa fac cu ele?
-Sa le duci la mine la apartament si sa le lasi portarului. Le donez.
-Auzi, soarele din Los Angeles produce leziuni la nivelul cerebelului? Ce te-a apucat?
-Hai te rog. Iti explic cand vin in NY.
-Ok, fie. Accept doar pentru simplul fapt ca recunosc ca am fost nesimtita atunci. Vrei sa fie o marime anume?
-Mhh…il stii pe Ian Somerhalder? Din The Vampire Diaries sau Lost?
-Din Lost da, chestia ailalta mai lunga nu.
-Aham. Marimea lui si cam acelasi stil, daca iti aduci aminte.
-Caut caut. Astazi le vrei?
-Acum. Pleaca masina cu hainele de donat peste o jumatate de ora.
-Dar nici nu ai pretentii. Bine hai ca plec acum, daca nu cumva adorm pe strada.
-Fugi!

L-am anuntat si pe John sa-mi aduca hainele imediat ce ajungeau, dupa care am intrat la dus.
In momentul in care am dat sa ies din cabina, am realizat ca hainele imi disparusera, facandu-ma sa strig.
-La dracu, IAN! Inapoiaza-mi hainele.
Il auzeam cum radea. Ma facea sa fierb. Era ok ca vroia sa se razbune, dar nu in felul acela. Ii auzeam pasii, oprindu-se in dreptul usii.
-Vrei sa mai iesi de acolo? Da-mi cheile de la apartament.
-Niciodata! am spus nervoasa.
-Ok. Tot niciodata o sa iesi si tu de acolo.
Incepusem sa bat din picior, incercand sa-mi reglez respiratia. In acel moment am zarit prosoapele pe care se pare ca uitase sa le ia. Mi-am infasurat unul in jurul corpului, dupa care am deschis usor usa. Statea cu spatele la ea, lucru ce m-a facut sa il iau prin surprindere.
L-am luat in brate pe la spate, fiind inca uda pe maini. Am inceput sa-mi plimb usor mana pe abdomenul lui, udand fiecare particica de material din camasa ramasa in urma atingerii mele. Dupa care i-am soptit suav, dar sexy:
-Nu fii atat de sigur…

5 comentarii:

  1. Imi place atat de mult! E genial! Chiar sti ce spui, serios. Prima data cand am citit descrierea povestii nu mi-am imaginat ca ea chiar il va rapi. Serios, nu e intreaga la minte.
    Dar imi atat de mult.
    Nici nu stiu ce sa spun mai intai pentru ac sunt foarte entuziasmata.
    In primul rand, imi place ideea per total. Incearca sa se seduca unul pe altul, si le iese binisor. Imi place cum ingeniozitatea ei a depasit spiritul lui practic. Se pare ca cineva se aprinde:>
    E un joc atatd e fascinant...
    Si sunt foarte foarte curioasa in legatura cu ce urmeaza.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt asa entuziasmata ca am uitat sa ma semnez, prima oara in doi ani de blogging.
    xoxo,miku

    RăspundețiȘtergere
  3. Ms mult! :*
    Nici nu ai idee cat de mult inseamna pt mine ca tie iti place. Pentru ca te stiu asa buna ca si critic. ;))

    RăspundețiȘtergere
  4. Mersi; ma gandesc ca au disparut toti comentatorii vechi si imi pare rau. As vrea sa revina majoritatea dar...

    xoxo,miku

    RăspundețiȘtergere