Anybody here???

                    Buna tuturor! Vreau sa incep prin a va multumi ca mi-ati citit povestile. Acest lucru a insemnat foarte mult pentru mine. Deoarece au trecut aproape 2 ani de cand nu am mai postat si nu am apucat sa termin povestea, as vrea sa va fac o propunere. Se merita sa ma apuc de un mini roman? Deoarece intentionez sa o fac ca la carte, cu capitole de dimensiuni reale &so on. Voi sunteti singurii care ma pot convinge sa fac asta asa ca o sa apreciez din tot sufletul daca lasati aici o parere legata de acest aspect. Vreau doar sa ma conving ca inca mai sunt persoane care au o parere buna despre munca mea sau care si-ar dori sa vada ce-mi mai debiteaza mintea dupa tot acest timp.
                    Va pup si va multumesc anticipat!

Chapter XXVI-These fucking eyes that I'm staring at

Din perspectiva Anastasiei

In momentul in care m-am trezit pe acel pat de spital cu perfuzii in maini si singura, am inceput sa ma zbat incercand sa-mi smulg toate acele fire incomode. Ma durea tot corpul si eram ametita, dar nu incetam din a incerca sa ma eliberez. Nu stiam ce patisem si nu-mi aduceam aminte decat partea in care conduceam pentru a ajunge din urma taxiul in care se afla Ian. Trebuia sa-i explic, sa-i spun ce simt, sa-l impiedic sa ma paraseasca.

Am auzit un „bip” ciudat ce ma deranja la auz, de la acele aparate insirate langa pat. Nu a durat mult pana ce o asistenta a intrat ca un fulger pe usa. Am clipit de cateva ori, caci vedeam in ceata. Se agita strigand dupa medic.

-Domnisoara Mittman, va rog sa va linistiti si sa va intindeti la loc cum ati fost. Nu aveti voie sa va miscati.

-Tu…nu intelegi, i-am spus. Trebuie sa stiu unde e Ian.

-Nu inteleg la cine va referiti, dar parintii dumneavoastra sunt in sala de asteptare.O sa ii chem imediat ce va consultam. Acum relaxati-va!

Parintii mei?Aflasera de accident?

-Cum au ajuns aici asa repede?

-Repede? M-a intrebat medicul, care tocmai intrase in salon. Domnisoara Anastasia, sunteti aici de o luna.

A inceput sa ma consulte cu aparatele lui speciale, inca nerevenindu-mi din soc.

O luna…

Am inghitit in sec, dupa carea am rabufnit indepartandu-mi doctorul.

-Ce s-a intamplat cu mine? Unde e Ian?

-Aici nu se afla niciun Ian. Inca sunteti confuza. Numai ce v-ati revenit din coma.

Fusesem in coma?

Am incercat sa-mi reglez respiratia insa imi era din ce in ce mai greu.

-Nu se poate ca in tot New York-ul sa nu ma gaseasca!am strigat catre asistenta care incerca sa ma tina cat mai imobilizata.

-Suntem in Paris! Mi-a explicat doctorul. Acum vreau sa-mi spuneti cum va simtiti.

Probabil ma albisem la fata, caci era inca un soc in plus adaugat starii mele de slabeala.

-Perfect ma simt! Acum lasati-ma in pace! Vreau sa vina Ian!

-Care Ian? M-a intrebat incercand sa ma linisteasca.

-Somerhalder!

In acel moment am realizat ca nimeni nu trebuia nici macar sa banuiasca ca as putea avea vreo legatura cu el.

-Nu nu…gresesc! M-am corectat. Oricine ar fi crezut ca sunt nebuna.

-Sunteti inca in stare de soc. Va rog sa va calmati. Nu va pot injecta niciun calmant din cauza starii in care va aflati asa ca incercati sa nu va mai faceti rau singura.

-Ce stare? Nu ma doare nimic.

-Sunteti insarcinata si aveti un foarte mare noroc ca nu ati pierdut copilul in noaptea accidentului.

A mai continuat sa-mi explice, dar incepusem sa nu-l mai aud. Capul imi bubuia de durere, iar acea veste ma terminase din toate punctele de vedere.

End of flashback

Mainile lui ce ma tineau intr-un mod atat de protector ma faceau sa-mi aduc aminte clipe extraordinare petrecute impreuna, insa imi era imposibil sa nu simt si acea durere pe care incercam de luni de zile sa o maschez.

In momentul in care am ajuns langa o masina, m-a lasat jos facandu-mi semn sa intru. Am ridicat din spranceana sugestiv.

-Oh serios? Chiar trebuie sa fac eu totul?m-a intrebat sarcastic.

-Nu nu nu. Sa nu indraznesti sa ma mai atingi!am strigat nerealizand ceea ce tocmai spusesem.

I-am observat dezamagirea din privire in timp ce-si lasa mana sa-i cada grea pe langa corp.

-N-am vrut sa…m-am grabit sa-i explic, dar m-a intrerupt cand inca nu terminasem.

-Ce dracului ai facut cu ea?m-a intrebat serios.

Mi se parea destul de incoerent asa ca am incercat sa inteleg.

-Despre cine vorbesti?

-Anastasia…despre ea vorbesc. Nu vad nici macar o asemanare intre ce ai fost si ce esti acum.

Nu stiam de ce, dar simteam un nod in gat, care ma impiedica sa respir. Efectiv, ma durea.

-Poate pentru ca au trecut 5 luni?

-Te-am cautat! Nu o spune ca si cum mi-ai reprosa ca nu am incercat sa-ti fiu alaturi.

-Se pare ca nu ai facut-o atat de bine!

-A da? Cat entuziasm crezi ca am mai avut dupa ce Natalia mi-a spus ca nu vrei sa auzi nimic de mine?

In acel moment mi-am plecat ochii. Imi aduceam aminte acea perioada in care am actionat dintr-un impuls, rugandu-mi prietena sa-l minta. Stiam ca sunt insarcinata si ca acest lucru poate mai mult l-ar fi incurcat. De aceea nu vroiam sa afle.

Insa in acel moment m-am decis sa-i spun adevarul. In fond si la urma urmei hazardul mi-l adusese din nou in fata.

-Dupa tot ce s-a intamplat intre noi, chiar credeai ca intradevar nu vroiam sa te vad?

-Stiam eu! A spus oarecum entuziasmat. Ce te-a determinat sa ma indepartezi?

Am ridicat din spranceana, dupa care mi-am mangaiat burtica.

-Tu ce crezi?

A avut impulsul sa o mangaie si el, insa si-a tras mana. Am luat acel gest ca o respingere. Incepusem sa am dubii cu privire la decizia mea de a-i spune adevarul.

-De ce asta este un motiv pentru tine?m-a intrebat neintelegand.

-In primul rand „asta” este un copil. Intradevar nu am vrut sa aflii de el.Esti o figura publica, cu o viata deja planificata. Nu avea rost sa te incurc cu asa ceva.

Avea o figura destul de socata. Mi-as fi dorit sa stiu ce gandeste, dar parca intrase in transa. Era ceva mai grav ca atunci cand imi vazuse sarcina in urma cu cateva minute in magazin.

-E al meu…a spus ca si cand asta nu era deja evident.

Mi-a venit sa zambesc in momentul in care l-am vazut atat de dezorientat, insa am realizat instant ca el luase in calcul si posibilitatea ca ar putea fi al altcuiva.

M-am incruntat, simtindu-mi sangele fierband in vene. Am respirat de cateva ori, dar nevoia de a-l face sa-si revina era din ce in ce mai mare.

-O, Ian?

-Ddaa…a raspuns inca derutat.

-Da-te dracu! Am strigat in timp ce palma mea ii lovea cat de tare putea fata.

Deodata l-am auzit cum inspira aerul, de parca tocmai incheiase o cursa de alergat.

M-am intors, destul de usurata in urma gestului meu. Cum putea sa-si imagineze ca as fi putut fi a altcuiva?

Din perspectiva lui Ian

Ok. Probabil ca aveam nevoie de acea palma sa-mi revin, dar cuvintele prin care ma trimitea la plimbare ce rost aveau?

Am apucat-o de mana inainte sa plece.

-Ce-a fost asta?am intrebat derutat.

-O te referi la asta? Si in acel moment m-am trezit cu inca o palma , ceva mai incet.

Cand devenise asa periculoasa?

-DA! Am strigat. Exact la asta ma refer! Acum inceteaza din a…

-Din a ce?s-a grabit sa ma intrebe, fara sa astepte intregul raspuns.Daca nu-ti spuneam EU ca acest copil e al tau, probabil ai fi continuat sa crezi ca m-am culcat cu primul asistent in spital, acum 5 luni.

Am deschis gura sa o contrazic, dar in acel moment am realizat de ce era de fapt nervoasa. Oare mai existau si alte lucruri spuse de mine care sa nu-mi faca rau?

-Scuza-ma, ca nu mi-am consultat globul de cristal inainte, Anastasia.

-Poftim? De parca nu ma cunosteai atat de bine si nu stiai cat de mult te iubeam.

-Vorbesti la trecut, rectifica te rog.

-Vorbesc cum vreau si nu am nimic de corectat. M-a asigurat la fel de nervoasa.

-Vrei sa spui ca nu ma mai iubesti?

-Da, exact asta vreau sa spun!

-Dumnezeule!am strigat. Toate femeile insarcinate sunt asa irascibile?am intrebat mai mult pentru mine.

-Ma asezi cumva in aceeasi categorie cu restul femeilor?

Mi-am dat ochii peste cap. Daca pana atunci ma contrazicea in anumite privinte, clar din acel moment ma astepta o tigaie in cap de fiecare data cand ziceam ca cerul e albastru. Imi si imaginam explicatiile ei : „e bleu, cu o tenta de tucoaz”….

-Daca as face asta, tie de ce ti-ar pasa?

In acel moment m-a privit fix, dupa care a ridicat mana din nou. Dar macar atunci eram atent asa ca i-am prins-o intr-a mea.

-A treia oara pentru tine nu mai e cu noroc, i-am soptit in timp ce am tras-o delicat, dar ferm langa mine.

Aveam strania senzatie ca tineam in brate doua inimi. Probabil chiar asa si era.

Mi-am lipit buzele de ale ei, sarutandu-le cu o dorinta nebuna. I-am mangaiat parul, la fel de lung ca intotdeauna. Inca nu-mi venea sa cred ca o am din nou asa aproape. Era atat de rascolitor pentru mine sa-mi aduc aminte gustul micii mele vrajitoare dulce.

Loick Essien feat. Tanya Lacey - How We Roll

Rihanna - California King Bed

Chapter XXV-Send the demons, call the angels!

Din perspectiva lui Ian

Afara ploua din nou, torential, ca in acea zi memorabila. Desi era o primavara calduroasa, nu putea lipsi vremea mohorata. Trecuse atata timp incat reusisem sa-mi iau permisul, sa-mi conduc propria masina si sa-mi continui cariera de actor.

Cum ma obisnuisem de 5 luni, parcam deseori in fata blocului ei. Speram sa vad din nou o lumina aprinsa acolo sus. Ca de fiecare data John imi zambea trist. Stiam ce incerca sa-mi transmita.

Am pus o melodie trista si m-am asezat ceva mai confortabil, inca privind catre geamul ei. Am rememorat tot ce se intamplase atunci.

Flashback

-Anastasia M-i-t-t-m-a-n! De cate ori sa iti mai repet?

Asistenta se uita intr-un mod extrem de ciudat la mine. Probabil ca ma recunoscuse.

-Domnule Somerhalder, sunteti ruda cu pacienta?

-Sunt logodnicul ei! Poti sa tastezi mai repede in calculatorul ala si sa-mi spui daca e aici sau nu? E al cincilea spital la care caut.

-Va rog sa ma intelegeti, dar…

In acel moment am dat cu pumnul in biroul de la informatii. Blonda aia ma scotea din sarite, iar eu innebuneam pentru ca nu stiam nimic de Anastasia. Aflasem de accident de la Natalia, nestiind sa-mi dea alte detalii.

I-am intins sfidator cativa dolari mototoliti, fara pic de discretie. S-a repezit sa-i ia pentru a nu observa si altcineva.

-Acum, Mary-asta citisem pe ecusonul ei, imi zici macar daca e aici?

S-a apropiat ca si cum alti zeci de oameni ar fi ascultat conversatia noastra, desi nimeni nu era prin preajma.

-Intradevar a fost pacienta noastra.

-Cum adica a fost?am intrebat speriat.

-Din cate am auzit parintii ei eu mutat-o la alt spital.

Parintii ei?Nu erau in Europa?

-La ce spital?am intrebat disperat.

-Tot ce stiu e ca nu se mai afla pe acest continent, daca ma intelegeti.

Am incremenit, nestiind cum sa reactionez. De ce o dusesera in alta parte?De ce o luasera de langa mine?

Mi-am sprijinit capul in maini. Simteam ca imi crapa de durere, dar si mai tare ma termina acea veste.

-In ce stare a plecat de aici?

-Stabila, pentru ca altfel nu ar putut sa o transporte cu avionul.

-Esti sigura ca nu stii nici macar in ce tara se afla?am intrebat cu o urma de speranta.

-Sunt informatii la care doar directorul spitalului are acces.Incercati sa luati legatura cu familia ei.

Am pufnit intr-un ras batjocoritor. Chiar isi imagina ca daca stiam cine sunt parintii ei nu le-as fi dat de urma deja?

-Merci de sfat!am strigat, facand-o sa tresara.

Nu avea nicio vina, doar ca eram prea nervos pentru a ma mai putea controla.

End of flashback

Mi-am reaamintit inclusiv cearta noastra de dinainte, dar mai ales faptul ca eu eram unicul vinovat pentru tot ce patise.

Am cautat-o timp de doua luni de zile, fara speranta. Am cautat informatii inclusiv la facultatea la care studia. Am implorat-o pe Natalia sa-mi spuna unde e. Aveam nevoie sa ma ierte, dar si mai mult imi doream sa fie din nou langa mine. Cel mai tare m-am infuriat in momentul in care am realizat ca fiind faimosul actor Ian Somerhalder nu ma ajuta cu nimic.

Natalia mi-a transmis in cele din urma din partea ei ca nu vrea sa mai auda nimic de mine. Ceva imi spunea ca ma minte si ca ma iubea exact asa cum o iubeam si eu, doar ca impactul a fost prea mare pentru a-i putea face fata.

In cele din urma am renuntat, sperand sa se intoarca intr-o buna zi.

Am pornit motorul masinii, caci nu avea rost sa astept degeaba.Ma hotarasem ca aceea urma sa fie ultima oara cand mergeam acolo.

Mi-am deschis telefonul zarind un mesaj de la Nina.

„Hey, dragule, nu uita ca diseara avem party! Sunt la mall, ii caut un cadou lui Katy. Suna-ma cand poti ajunge si tu aici.

P.S. Sper ca ai dispozitia necesara pentru ca nepotica mea e tare neastamparata.”

Intre timp ma mutasem cu Nina (Dobrev), devenind intradevar iubiti. Doar toata lumea isi dorea asta, mai putin eu. Fericirea pentru mine nu mai exista de mult asa ca am preferat sa ii bucur pe altii.

Nina era o colega extraordinara si probabil ca o partenera la fel de perfecta, doar ca eu nu-mi doream asta. Simteam nevoia sa ma cert din nou cu iubita mea Anastasia, sa discutam in contradictoriu, sa ne umilim…totul ca pentru apoi sa ne impacam printr-un sarut salbatic sau printr-un joc de seductie.

Imi era extrem de dor de acea perioada si de vechiul „eu”.Ca printr-o coincidenta a sortii si personajul meu Damon trecea prin momente la fel de grele. De aceea probabil din punct de vedere profesional inca ma descurcam.

Ceea ce nu intelegeam era cum de putea sa ma suporte Nina mai mereu suparat si fara chef?

Cat despre restul persoanelor, in tot acest timp si-au vazut de viata lor. Natalia spre surprinderea tuturor isi revenise fiind inca impreuna cu Andrew. De idiotul de Justin nu stiam absolut nimic, sperand ca iesise din viata mea pentru totdeauna. Iar acea vipera-Anais, probabil isi gasise alta victima. Incepusem sa o urasc din momentul in care a declansat acea gelozie inauntrul meu.

Cateodata gandeam la rece si realizam ca nu avea nicio vina, insa sentimentul de pierdere a tot ceea ce iubisem ma facea sa-mi doresc sa o fac sa dispara.

Am accelerat incercand sa ajung cat mai repede la mall. Imi era extrem de draga acea fetita, dandu-mi tot timpul impresia ca ar semana cu Anastasia. Aveam de gand sa ii caut cel mai frumos cadou aniversar.

In momentul in care am ajuns m-am intalnit cu Nina, care luase aproximativ toate magazinele de copii la rand

-Ai gasit ceva?am intrebat-o curios.

-Hmm…din pacate nu. S-a bosumflat ca un copil, lucru ce o facea sa para dulce. Imi parea rau ca nu puteam sa tin la ea.

-Mai e vreun magazin la care sa cautam?

-Da…Baby Dior, doar ca acolo sunt mai multe pentru bebelusi. Katy are 2 ani deja.

-Mergem si acolo. Trebuie sa-i gasim ceva.

M-a luat de brat, iar in momentul in care am intrat in acel magazin am simtit un gol in stomac. Nu stiam care ar fi putut fi motivul, insa realizasem ca imi placea. Era pentru prima oara cand frecventam un astfel de loc. Eram fascinat de multitudinea de hainute si jucarii de dimensiuni foarte mici. Incepusem sa cred ca imi doream un copil.

M-am pierdut printre rafturi in timp ce Nina discuta cu vanzatoarea. Am zarit la accesorii o bratara foarte frumoasa, care mi-a atras atentia. Era pentru fetite. Am vrut sa o iau de acolo pentru a o privi mai bine, insa cineva a pus mana pe ea in acelasi timp cu mine.

In momentul in care am ridicat privirea pentru a vedea despre cine era vorba am simtit cum mi se taie respiratia, iar pamantul imi fuge de sub picioare. O varianta ceva mai in varsta a Anastasiei ma privea cu niste ochi la fel de mari si albastrii. Semana extrem de mult, lucru ce m-a tulburat.

-Ne cunoastem?m-a intrebat in timp ce ma holbam efectiv la ea.

-Aa..nu, am spus intr-un final. Ma gandeam doar…daca chiar doriti sa cumparati aceasta bratara.

-Nu neaparat. Mi-a atras atentia, insa daca vrei sa o cumperi, ia-o!

-Multumesc. Imi place si chiar vreau sa o ofer cadou cuiva drag.

-Ok. M-a aprobat, zambindu-mi.

Imi doream nespus sa o intreb cum o cheama asa ca mi-am facut curaj si am continuat.

-Cum va numiti, daca nu va deranjeaza?

Si-a intors privirea catre mine putin surprinsa. Probabil mintea ei desfasura un monolog in acel moment, in care se intreba de la ce casa de nebuni scapasem.

-Amanda. Uite ce e…sunt casatorita, am un sot magnific si o fata cam de varsta ta. Nu ma intereseaza relatiile extraconjugale, dar din politete te intreb si eu: cum te numesti?

Am chicotit, caci si la temperament semana cu ea, dar zambetul mi-a disparut imediat. Am auzit cea mai familiara voce, strigandu-ma.

-Ian?

Mi-am intors privirea putin in dreapta. Dupa atata timp, dupa atatea luni o aveam din nou in fata pe cea careia i-as fi putut vinde intreaga existenta a fiintei mele.

Parul lung si buclat, privirea intensa si patrunzatoare, inaltimea ce ii conferea perfectiune, o faceau si mai frumoasa de cat imi aduceam eu aminte. Am clipit repede de teama de a nu ma confrunta cu un vis.

-Anastasia…am soptit, oarecum resemnat.

-Oh serios? El e faimosul Ian Somerhalder? O sa ies de aici pana nu o sa ma scoata paza afara pe motiv ca am incercat sa ucid o super-vedeta.

M-am uitat intrebator la Amanda, care se parea ca ma uraste. Nici nu o invinovateam. In fond si la urma urmei avea dreptate. Eu fusesem unicul responsabil pentru accident.

-Mama, stai!s-a impus Anastasia.

Asa se explica asemanarea.

Vocea ei…imi lipsise.

In urmatorul moment s-a intors, putand sa o admir din profil. Acea clipa incepusem sa cred ca dureaza o vesnicie. M-am blocat in momentul in care am realizat ca era insarcinata.
O multitudine de emotii si intrebari mi-au trecut prin minte. Era posibil ca acel copil sa fie al meu sau…nu? Eram ingrozit, dar in acelasi timp emotionat, speriat, dar totodata imi doream sa raman acolo pentru a ma lamuri.

-Esti…-am inghitit in sec, neputand sa pronunt urmatorul cuvant-…

-DA! S-a grabit sa-mi raspunda. Sunt!

Tonul ei era ca si cum ar fi spus „treci peste!nu are rost sa fii socat”.

Dumnezeule!am strigat in gand.Macar acolo puteam sa tip fara sa ma auda cineva.

Nu stiam ce sa zic, ce sa fac, cum sa ma comport, ce sa o intreb mai intai.

In acel moment insa m-a strigat Nina, indreptandu-se catre noi.

-Hai Ian, am gasit deja cadoul perfect pentru fetita!

Mi-am intors privirea catre ea, incercand sa-i explic sa ma astepte, dar am zarit-o cu coltul ochiului pe Anastasia ce se intorsese cu spatele pentru a pleca.

M-am indreptat catre ea hotarat sa o opresc. Am prins-o de brat cu grija.

-Nu vrei sa pleci si de data asta fara nicio explicatie!i-am spus ferm.

-Usor cu tonul, tinere! Mai bine multumeste-mi ca inca nu te-am facut bucatele. M-a avertizat Amanda.

-Multumesc! I-am soptit raspicat si ironic. Ma saturasem de glumele ei si desi era mama Anastasiei chiar nu puteam sa port o discutie civilizata in acel moment.

M-a privit intr-un mod extrem de intepator. Am crezut ca urma sa-mi tranteasca o geanta in cap, insa a inspirat adanc si i s-a adresat fiicei ei.

-Te astept afara, scumpo!Daca e ceva, fluieri.

Si-au zambit scurt.Mda…cu siguranta semanau ca doua picaturi de apa.

-Ian, ma duc la masina. M-a anuntat Nina, fiind la curent cu intreaga poveste.

A urmat un moment de tacere. Am stat asa doar pentru a o admira. Fara indoiala vorba cum ca femeile insarcinate sunt mai frumoase era pe deplin adevarata. Nu mi-o imaginasem niciodata in acea postura. M-am mustrat pentru acel lucru.

-De ce ai plecat?am intrebat-o serios.

-Pentru asta m-ai oprit?a completat ridicand din spranceana.

-Ti se pare putin lucru?m-am simtit revoltat asupra atitudinii ei.

-Cred ca ai o iubita care te asteapta, iar eu sunt obosita. Am mers o groaza pe jos astazi si chiar trebuie sa ma odihnesc.

Am simtit anumite lucruri inexplicabile. Imi doream sa-i fie bine, desi avea atatea de explicat.

-Te duc eu acasa!am spus repede.

-Aaaa…nu multumesc. Sunt cu mama.

-Observ asta, am zis zambind ca si cum totul era evident. Trebuie sa vorbim!

Am privit-o in ochi adanc. Era singura pe care nu o puteam intimida. Oare de ce mai incercam?

-Nu mi se pare o necesitate. Vom vorbi intr-o zi, poate…

In acel moment mi-am amintit spusele mele din ziua in care ne certasem. Erau cuvintele aproape identice. Inca o mai durea, lucru ce insemna ca inca mai tinea la mine.

-Nu poate, sigur! Iar acea zi este azi!

In urmatorul moment am luat-o in brate delicat, incercand sa nu-i cauzez vreo neplacere.

-Ai innebunit? Da-mi drumul!

Vanzatoarea se uita la noi extrem de ciudat. Stiam ca ma recunoscusem de cand intrasem cu Nina in magazin, tocmai de aceea inca nu indraznise sa atinga telefonul pentru a suna la politie.

I-am facut cu ochiul strengareste, lucru ce a facut-o sa zambeasca.

-As zice sa nu te zbati. Nu uita ca esti insarcinata! I-am reamintit Anastasiei.

Copilul…chiar speram sa fie al meu.

Norah Jones "SUNRISE"(Ian&Anastasia's theme)

Chapter XXIV-Could my Love die?

Din perspectiva lui Ian

-Stati linistiti! Nu am venit sa va deranjez. Am de gand sa fac un ceai pentru Anastasia.

-Cum se simte?m-a intrebat ingrijorat, as fi zis, Justin.

-Nu vad de ce ti-ai face tu griji.

In acea clipa s-a abtinut din rasputeri sa nu ma contrazica. A preferat sa iasa de acolo val vartej, fara a-i da vreo explicatie Anaisei. Un gest cam impulsiv si negandit.

-Vezi ce cauzezi?m-a mustrat ea de parca intradevar ar putea sa ma faca sa ma simt vinovat.

-Eu nu inteleg ce iti da tie impresia ca mi-ar pasa!?m-am incruntat.

Am zarit-o indreptandu-se catre mine. Pentru un moment am crezut ca are de gand sa plece si ea, dar s-a oprit fix in fata mea. Ochii ei ma studiau indeaproape, iar asta ma facea sa devin putin nesigur. Era stanjenitor sa fii privit in acel fel.

-Hmm…presupun ca nu e chiar placut sa ai indoiala ca Anastasia probabil ti-ar fi pus aceeasi intrebare. Sau sa fiu mai directa, ce crezi, cand te saruta se gandeste la Justin?

Am simtit cum fierb de furie. Mi-am inclestat maxilarul. Toate aveau o limita, iar ea o intrecuse. Ma lovea exact unde vulnerabilitatea isi facea simtita prezenta. Cum isi daduse seama?

Am inspirat adanc, dupa care am prins-o strans de brat. Nu puteam suporta sa-si bata joc de mine in acel hal. Mai ales ca nu ma cunostea aproape deloc.

Am tinut-o bine, aruncandu-i cea mai veninoasa privire.

-Nu stii nimic…i-am soptit printre dintii inclestati. Asa ca ai face bine sa taci dracului din gura!

Ma asteptam sa se sperie, sa tipe sa-i dau drumul. Dar nu a facut altceva decat sa zambeasca, iar mai apoi totul sa se transforme intr-un ras diabolic.

Eram nedumerit si surprins. Si-a dus mana libera la obrazul meu. M-a mangaiat usor, desi aproape puteam simti o presiune mult peste normal sub acea palma. Aveam impresia ca ma arde.

Nu facea altceva decat sa ma sfideze.

-Nu ma subestima, mi-a sugerat. Imi dau seama de mult mai multe lucruri, doar ca nu consider necesar sa le si dezvalui.

In acel moment am realizat ca Justin nu putea fi in mainile ei ceva mai mult decat o marioneta. Nu aveam de a face cu o fata inocenta si credula. Mai plauzibil ar fi fost sa o cataloghez drept o diavolita, capabila sa ma faca scrum in orice moment. Si nu numai pe mine, oricine i-ar fi stat in cale avea de suferit.

Atunci am inteles ca acela era doar inceputul.

Din perspectiva Anaisei

Ma hranea sa stiu ca pentru prima oara mimica lui Ian dezvaluia o serie de sentimente. Oscila de la furie, ce chiar eu ma bucuram provocandu-i-o, la surprindere, ca o consecinta a gesturilor mele.

Sosise timpul sa incep a ma juca in adevaratul sens al cuvantului. Ma intrebam insa daca cele trei papusi alese cu minutiozitate ar putea tine pasul cu ritmul meu accelerat.

Mi-am mentinut pozitia in fata lui Ian, desi in acele momente as fi fost capabila sa il sarut fara urma de regret. Era o provocare mult mai fascinanta decat Justin, iar asta imi starnea si mai mult interesaul.

-Nu mi-au placut niciodata persoanele care nu spun ce gandesc!a incercat Ian sa ma convinga.

Ce pacat ca nu il credeam. Simteam ca daca as fi continuat, l-as fi facut sa devina interesat de persoana mea. Dar cum lucrurile simple nu ma caracterizasera niciodata, am hotarat ca ar fi fost mult prea banal sa continui in acel moment. In fond si la urma urmei si Anastasia era pe lista mea neagra. Pe ea trebuia sa o fac prima sa sufere.

Mi-am tras bratul din stransoarea lui. Avea o forta ce il oferea acel aer masculin specific.

-Mereu o sa-ti spun ce gandesc. Iti promit!

I-am soptit ultimele cuvinte pentru a-l ademeni oarecum in acea dorinta nebuneasca. Se vedea ca o iubeste pe insipida de Anastasia, iar asta imi facea munca mult mai grea. Exact pe placul meu!

Am plecat de acolo. L-am lasat sa ma priveasca in timp ce-mi miscam formele catre iesire. Figura lui valora milioane: nervozitate, sarcasm si un orgoliu ranit. Nu dadea semne de atractie, dar timpul …ei bine…si el era indragostit de mine.

Din perspectiva Anastasiei

M-am cuibarit in asternuturi, asteptandu-l pe Ian. Imi era atat de dor de saruturile lui! Am inspirat adanc, inchizand ochii pentru cateva secunde.

Am tresarit in momentul in care a trantit usa pentru a se inchide. Parea extrem de nervos.

-S-a intamplat ceva?l-am intrebat curioasa.

-Hmm…nu. Au aparut gandacii de bucatarie.

Ha? Nu intelegeam, dar nici nu-mi doream prea tare sa aflu.

I-am facut semn sa se aseze langa mine. Mi-a asezat ceaiul pe noptiera, dupa care m-a strans la pieptul sau. Cel mai ideal mod de a adormi. Doar ca mai aveam nevoie de ceva.

-Ian?

-Mhh?

Parea ganditor si nici macar nu ma privea. Am continuat insa pentru a destinde atmosfera.

-Saruta-ma!

In acel moment si-a atintit acele doua oceane catre mine. Pentru moment am zarit furie, dar probabil fusese doar o impresie, caci au devenit mult mai calme.

Mi-a prins barbia intre degete, ridicandu-mi usor capul. Mi-a mangaiat buza inferioara inainte sa o sarute delicat.

Am incercat sa grabesc sarutul, dar m-a oprit. S-a incruntat, ridicandu-se de langa mine.

-Ce se intampla cu tine?l-am intrebat nervoasa.

-Cu mine, nimic!Dar tu esti sigura ca in momentul asta nu-ti doresti sa-l saruti pe Justin?

Striga efectiv la mine. M-am ridicat din pat, ametind usor. Nu mi-a mai pasat in acele momente de ce mi s-ar putea intampla.

-Cine ti-a bagat tampenia asta in cap?

A oftat, intorcandu-se cu spatele. Era extrem de furios si la fel si eu.

-De ce nu-mi raspunzi dracului la intrebare si e necesar tot timpul sa pui tu cateva cuvinte in plus oricarui „da” sau „nu” simplu?

Am incremenit. Niciodata nu-mi vorbise asa. Nu fusese impulsiv, cu atat mai mult nu indraznise sa tipe la mine. Semana cu Justin in acele momente si NU-mi placea! Il vroiam pe Ian cel vechi, calm si amuzant.

-De ce-mi vorbesti asa?l-am intrebat de aceasta data mai calma, caci imi doream nespus sa aud un raspuns.

-Ohh, las-o balta! Cand o sa ai un raspuns concret sa-mi dai, cauta-ma! Eu am plecat de aici.

In acel moment a inceput sa arunce cu hainele lui prin camera, indesandu-le in geamantan.

Nu stiam ce sa fac. As fi vrut sa-i spun ca nu m-as fi gandit niciodata la Justin, pentru ca pe el il iubeam. Fusesem confuza ceva vreme, dar in acele momente stiam sigur ce vreau. Ma hotarasem chiar inainte sa işte acel scandal sa-l lamuresc cu privire la ceea ce simteam.

Dar nu mai avea rost sa ii explic din moment ce oricum nu avea incredere in mine.

Am tacut timp de cateva secunde, dupa care i-am luat mainile de pe troller.

-Nu poti sa pleci!

Nu citeam nicio urma de regret.

-Uita-te la mine, macar!

In acel moment s-a oprit din impachetat, inchizand fermoarul gentii. M-a privit, inghitind in sec.

-Pa, Anastasia!

-Nu ti se pare ca merit o explicatie? Inainte sa pleci dupa ceai erai foarte ok. Ce s-a intamplat acolo jos?

A oftat. De ce nu vorbea cu mine?

-Justin…el a facut asta?

-Hmm…nu stiu Anastasia, poate.

-Nu e cazul sa fii ironic!

-Eu doar iti raspund asa cum imi raspunzi si tu mie: evaziv.

In acel moment a iesit pe usa.

-Ian!!!am strigat in urma lui.

Probabil ca toata lumea din casa ma auzise, dar nu-mi pasa.

Mi-am luat bluza de trening peste pijama si am iesit in urma lui.

Afara ploua torential. Cand incepuse?

Edgar si Maggie inca se aflau in salon. L-am auzit pe Ian inchizand usa de la intrare.

-Anastasia, draga mea, ce s-a intamplat?

-Cu ce a plecat?am intrebat-o grabita.

-Ne-am oferit sa-l ducem noi la aeroport, dar a zis ca o sa ia un taxi Si-a luat la revedere si a iesit. V-ati certat?m-a intrebat Edgar curios.

-Va explic mai tarziu. Imi puteti imprumuta una din masinile dumneavoastra?

-Sigur scumpo! Asteapta sa aduc cheile, m-a ajutat Maggie.

Ma grabeam nespus de tare si numai ce auzisem taxi-ul plecand.

Am incercat sa-l sun, dar bineinteles ca nu-mi raspundea. Aveam impresia ca ceva urat urma sa se intample.

M-am urcat in masina si am pornit, incercand sa-l urmaresc. Ploaia ma incomoda la vedere, iar strada era aluneacoasa. In ciuda tutror regulilor de conducere invatate, am accelerat pentru a-l ajunge.

In urmatoarele secunde nu am zarit decat o ceata puternica. M-am frecat la ochi incercand sa-mi revin, dar simteam cum corpul meu ceda. Nu aveam niciun fel de vlaga. Am incercat sa apas frana, dar nu am nimerit-o. Dintr-o data nu am mai vazut nimic, iar ploaia deja nu o mai auzeam.

Lesinasem.

Din perspectiva lui Ian

Vremea era exact ca starea mea din acel moment: mohorata si plina de lacrimi. Ma durea sa stiu ca ma comportasem asa cum nu mi-as fi dorit niciodata sa o fac, mai ales cu femeia pe care o iubeam.

Privirea, gesturile si vocea Anastasiei ma intepau direct in inima de fiecare data cand imi aduceam aminte discutia noastra. De ce nu putusem sa-i dau nicio explicatie? De ce nu-mi raspundea asa cum o facea la inceput: direct?

M-am relaxat putin pe scaunul cam inconfortabil al taxi-ului. Pentru un moment m-am gandit sa ma intorc, dar asta ar fi insemnat sa sterg cu buretele tot ce zisesem si nu eram dispus sa fac un asemenea sacrificiu. Credeam in ceea ce ii reprosasem.